• Cataracta - între mit și realitate

    Termenul de cataractă provine din grecescul „Katarraktes”și se referă la orice opacitate apărută la nivelul cristalinului, care este în mod normal aproape complet transparent.

    Read more...
  • Sindromul de ochi uscat

    Soluții care te scapă de sindromul de ochi uscat

    Una dintre cele mai frecvente probleme oculare este sindromul de ochi uscat. Acesta poate apărea atât la tineri, din cauza activității îndelungate la calculator, dar frecvența crește tot mai mult din cauza înaintării în vârstă.

    Read more...
Tuesday, 08 September 2015 10:47

Noutăți medicale

Rate this item
(0 votes)

O piele sănătoasă la orice vârstă   

Protejarea pielii în sezonul cald, detoxifierea și rolul alimentației vara pentru un trup sănătos și un aspect plăcut al pielii, îngrijirea pielii bebelușilor încă din prima zi de viață – acestea au fost temele abordate în cadrul conferinței „Trăiește Sănătos cu Simona”, din data de 7 mai.

 

Simona Dragomir (fostă Bălănescu), realizatoarea de emisiuni TV și radio privind stilul de viață sănătos, și medicii invitați – dr. Oana Spânu, medic primar dermatolog, dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, dr. Gabriela Man, medic nutriționist – au evidențiat principalele măsuri de îngrijire a pielii în sezonul cald: expunerea cumpătată la soare și numai după aplicarea unui produs de fotoprotecție, detoxifierea organismului prin dietă echilibrată și suplimente naturale, hidratarea corectă și consumul optim de antioxidanți. Următoarea conferință va avea loc în data de 2 iulie și va avea ca temă: „Copii sănătoși, părinți isteți”. Detalii pe www.traiestesanatoscusimona.ro.

Prof. dr. Gh. Mencinicopschi lansează două volume scrise după gratii

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi continuă să scrie și să ne ofere lecții de nutriție, deși trece prin clipe grele, fiind în închisoare de luni bune. În Penitenciarul Rahova, el a scris două volume care au văzut lumina tiparului la Editura Medicală: „Cerealele glutenice și boala celiacă“ și „Alimentația și patologia bolilor cardiovasculare“. În primul volum, profesorul Mencinicopschi abordează o problemă de actualitate în medicină: boala celiacă, supranumită și „boala cameleon”, deoarece poate simula foarte multe afecțiuni, ceea ce face ca diagnosticul să fie îngreunat și întârziat. Volumul vine deopotrivă în sprijinul personalului medical care are în observație și tratament pacienți cu boală celiacă, cât și al părinților cu copii afectați de această boală sau adulților cu intoleranță la gluten. De remarcat și capitolul dedicat rețetelor fără gluten. Cel de-al doilea volum tratează influența alimentelor în apariția bolilor cardiovasculare, cele care, din nefericire, sunt prima cauză de mortalitate în România. Cele două volume pot fi achiziționate de la Librăria Editurii Medicale, Bdul Pache Protopopescu nr. 90, sector 2, București, tel. 021.252.51.87.

90% dintre români cred că dieta și stresul cauzează boli digestive

Peste 90% dintre români consideră că principalul factor care poate afecta sănătatea aparatului digestiv este o dietă dezechilibrată, aceasta fiind urmată de nivelul de stres (peste 80%), dar și de antibioticele administrate în exces, fumatul, consumul excesiv de alcool sau factorii genetici, relevă studiul „Românii, stilul de viață și bolile gastrointestinale”. Potrivit studiului dat publicității de Asociația Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), 83% dintre respondenți consideră că o afecțiune precum boala Crohn sau colita ulcerativă le-ar afecta mult și foarte mult viața.

Uleiul de ficat de cod, sursă de omega 3 pentru inimă și creier

Acizii grași esențiali omega 3, al căror rol vital în protecția inimii și sistemului nervos central a fost dovedit de numeroase studii științifice, se găsesc în combinație optimă în uleiul de ficat de cod, alături de vitaminele D, A și E. Pentru a beneficia la maximum de efectele acestuia, asigură-te că uleiul de ficat de cod conține cei mai importanți doi acizi grași omega 3: acidul eicosapentaenoic/EPA și acidul docosahexaenoic/DHA, în concentrație de minimum 1 gram. EPA și DHA sunt acizi grași polinesaturați cu catenă lungă (prescurtat LC - PUFA), nutrienți fundamentali pentru creșterea, dezvoltarea și buna funcționare a sistemului nervos central și cardiovascular, proveniți în special din pește marin. „Acizii grași polinesaturați cu catenă lungă (LC-PUFA) sunt acizi grași esențiali care necesită aport dietetic, reprezentat îndeosebi de pește/ulei de pește/ulei de ficat de cod/fructe de mare și într-o cantitate mai mică, de carnea de pasăre, ouă și lactate. Uleiul de ficat de cod conține însă acizi grași polinesaturați cu catenă lungă omega 3 (DHA și EPA) și o combinație de vitamine liposolubile (A, D, E) în proporții adecvate, cu multiple efecte benefice asupra organismului uman”, explică conf. dr. Victoria Hurduc, medic primar pediatru, de la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu”, București.

Noi speranțe pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2

Începând din această primăvară, pacienții cu diabet zaharat (DZ) de tip 2 din  România beneficiază de un nou tratament care, pe lângă controlul glicemiei, are două beneficii suplimentare extrem de importante: scăderea în greutate și scăderea tensiunii arteriale. Astfel, România se aliniază la terapiile antidiabetice moderne folosite deja în Europa. Medicii au posibilitatea de a trata pacienții cu diabet zaharat de tip 2 conform noilor recomandări ale ghidurilor internaționale. România se numără printre țările din Europa cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat, după Turcia, Spania, Portugalia. Aceasta este concluzia îngrijorătoare a unui studiu realizat în premieră în România. „Este vorba despre studiul PREDATORR, potrivit căruia aproape două milioane de români suferă în acest moment de diabet zaharat, ceea ce reprezintă 11,6% din numărul locuitorilor cu vârste cuprinse între 20 şi 79 ani. Din păcate, dintre aceştia doar 70% îşi ridică o reţetă gratuită, ceea ce înseamnă că numărul pacienţilor trataţi ajunge la 700.000”, precizează Prof. Univ. Dr. Maria Moţa (foto), preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

„Fructele și legumele se mănâncă, nu se beau”

Cantitatea de sucuri naturale din fructe și legume nu trebuie să depășească 200 ml zilnic (un pahar), recomandă prof. dr. Maria Moța. „Fructele și legumele se mănâncă, nu se beau. Asta e regula. Mâncându-le, beneficiem și de fibrele alimentare, care au rol atât de bun, au un rol atât de complex: încetinesc absorbția hidraților de carbon și nu se solicită pancreasul, fixează o parte din lipide în interiorul tubului digestiv, combat constipația, previn cancerul de colon”, precizează prof. Maria Moța. Ea spune că nu trebuie să înlocuim apa cu fresh-uri din fructe și legume. Ne hidratăm cu apă, nu cu fresh-uri.

 

 

Read 1115 times Last modified on Thursday, 10 March 2016 15:53

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

© 2014 DoctorulMeu. All Rights Reserved