• Cataracta - între mit și realitate

    Termenul de cataractă provine din grecescul „Katarraktes”și se referă la orice opacitate apărută la nivelul cristalinului, care este în mod normal aproape complet transparent.

    Read more...
  • Sindromul de ochi uscat

    Soluții care te scapă de sindromul de ochi uscat

    Una dintre cele mai frecvente probleme oculare este sindromul de ochi uscat. Acesta poate apărea atât la tineri, din cauza activității îndelungate la calculator, dar frecvența crește tot mai mult din cauza înaintării în vârstă.

    Read more...
Monday, 29 February 2016 08:10

Anxietatea: sabotor sau aliat?

Rate this item
(0 votes)

Anxietatea este o emoție complexă, care îi creează individului o stare de incertitudine. În doze moderate, are rol adaptativ, fiind o forță motivațională importantă în dezvoltarea relațiilor și acțiunilor umane.

Cu cât intensitatea emoției este mai mare, însă, cu atât produce un disconfort considerabil, ce perturbă viața individului. Astfel, din aliat de nădejde, ea poate deveni sabotorul suprem.

Roxana Stoica
Psiholog și psihoterapeut în psihoterapie cognitiv-comportamentală
Cabinet Individual de Psihologie
Regina Maria Rețeaua Privată de Sănătate
Telefon: 0764 808 699

La nivel global, prevalența tulburărilor de anxietate este 7,3% (5,3% în țările africane și 10,4% în țările occidentale), variațiile fiind date de vârstă, sex, cultură, statut economic și politic. În SUA, 18% din populație este afectată de anxietate, potrivit datelor raportate de către Institutul Național de Sănătate Mintală. Reacția anxioasă apare în prezența unui element declanșator și determină diferite tipuri de răspuns: reacții fiziologice, emoții, gânduri, imagini și comportamente. Reacțiile fiziologice sunt cel mai ușor de identificat: puls accelerat, transpirații, respirație rapidă, eritem, tremor, încordare musculară, cefalee, tulburări digestive, iritabilitate.

Tristețe, furie, rușine

Pe lângă neliniștea caracteristică anxietății, apar o serie de alte emoții: tristețe, furie, dezgust, rușine sau vinovăție. Modul în care gândim are un rol major în apariția și întreținerea stării de anxietate. Gândurile negative reprezintă, în majoritate, erori de logică de tipul: ghicirea viitorului („Voi eșua”, „Mă voi face de râs”); catastrofizare („Va fi teribil dacă nu obțin job-ul”); etichetare (“Nu sunt în stare”); desconsiderarea aspectelor pozitive („Nu mi se întâmplă nimic bun”); orientarea plină de regrete către trecut („Nu trebuia să spun acel lucru”).

De fapt, este o strategie de hiper-vigilență prin intermediul căreia persoana își planifică răspunsul pentru fiecare variantă posibilă, având un fals sentiment de control. Se îngrijorează pentru lucruri care nu se află în controlul său care încă nu s-au întâmplat și adoptă comportamente de evitare a situațiilor anxiogene (refuzul de a participa la interviuri, de a vorbi în public) sau distragere (mâncat compulsiv, abuz de alcool sau alte substanțe, shopping, somn etc). Paradoxul constă în elaborarea unor strategii de adaptare pentru a preveni imprevizibilul.

Nu este vina voastră!

Tributul plătit anxietății se traduce prin probleme de atenție și memorie (impact în activitatea profesională), dificultăți în relaționare, dar și în a interpreta realist propriile experiențe. Persoana se concentrează excesiv pe aspectele pe care dorește să le evite în detrimentul a ceea ce își dorește să realizeze (iar asta aduce un sentiment de eșec) și descalifică experiențele pozitive.
Există tendința de autoblamare pentru propriile reacții, dar, dragii mei, nu este vina voastră!

Responsabil este sistemul amigdalian, numit popular și creierul reptilian (sistem cerebral ce controlează reacțiile asociate fricii). Emoția asociată primei interacțiuni cu situația de care ne temem a fost înregistrată în sistemul amigdalian. În momentul în care este identificat cel mai fin stimul asociat cu acea experiență (declanșator), reacția este la fel de intensă, deoarece sistemul amigdalian (care este rapid, inconștient, automat, nu face discriminări fine) domină sistemul cognitiv (hipocampul și neocortexul), de aceea unele emoții apar înaintea cogniției.

Orice învăț are și dezvăț

Cauzele anxietății pot fi multiple, de natură genetică sau care țin de temperament, însă anxietatea este în mare măsură învățată în urma interacțiunii cu mediul extern. Chiar dacă există vulnerabilitate genetică, anxietatea apare numai dacă mediul a favorizat apariția acesteia. Cum „orice învăț are și dezvăț”, avem ac și de cojocul anxietății. Psihoterapia cognitiv-comportamentală și-a dovedit eficiența în tratarea acesteia, înregistrând îmbunătățiri semnificative clinic:
• anxietate generalizată: 72% versus un alt tip de psihoterapie de lungă durată (31%);
• fobii specifice: 74-94%, în funcție de tipul fobiei (Leahy, 2000).

Cum acționăm asupra anxietății? Anxietatea este menținută de gânduri și comportamente și este necesar să acționăm la ambele capete. Blocarea acestor comportamente și reformularea gândurilor într-o manieră realistă corectează erorile de logică implicate. Expunerea gradată la stimulii care produc anxietate determină reducerea sensibilității la acei stimuli. Să fii puternic nu înseamnă să reușești să eviți, ci să te confrunți cu propriile temeri (creșterea gradului de autonomie și încredere în sine, atunci când experiența este interpretată corect). Efectul este scăderea pragului de sensibilitate la stimul, în sistemul amigdalian.

Trebuie să știi

Tehnicile de relaxare sunt un alt instrument util (tehnici de respirație, relaxarea musculară, meditația), iar exercițiile fizice aduc un plus în ameliorarea anxietății (ex.: yoga). Pentru a depăși problemele cauzate de anxietate este necesar să descoperim cum funcționăm și să căutăm soluții. Este nevoie de conștientizare și exercițiu susținut pentru a obține rezultate semnificative.

 

Read 676 times

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

© 2014 DoctorulMeu. All Rights Reserved