Friday, 08 November 2013 09:54

Aparatul dentar şi alimentaţia

Rate this item
(0 votes)

Ortodonţia, ca specialitate distinctă, este considerată „perla” medicinei dentare, tratând în egală măsură disfuncţiile funcţionale şi pe cele estetice. Ortodonţia se aplică cu ajutorul aparatelor dentare şi a unei game variate de dispozitive intra şi extra orale.



Dr. Marina Necşulescu
Medic dentist, Specialist Invisalign
Drd. Ortodonţie şi Ortopedie
Dento-Facială
Smile Factory Bucureşti
Str. Intrarea Nopţii nr. 5
0735.533.553
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.bucuresti.smilefactory.ro


De tratamentul ortodontic poate beneficia orice persoană, indiferent de vârstă. Desigur, planul de tratament şi, în consecinţă, tipul de aparat vor fi raportate la vârstă, dar mai ales la anomalia existentă. În alegerea tipului de aparat, importante sunt şi nevoile pacientului, şi mă refer aici în special la nevoia estetică, exprimată de toţi pacienţii care doresc/au nevoie de tratament ortodontic, şi de asemenea nevoia existenţei confortului. Nevoia legată de confort presupune lipsa durerii şi a abaterii de la modalităţile obişnuite de igienizare şi alimentaţie.

Gutierele transparente

Dependent de tipul de aparat dentar există sau nu anumite limite în ceea ce priveşte alimentaţia. Astfel, vom trata relaţia dintre aparatele ortodontice şi alimentaţie pentru fiecare dintre clasele principale de aparate. Aparatele ortodontice de tip gutiere transparente reprezintă metoda cea mai puţin invazivă de tratament ortodontic, implementată în USA din 2001. Acest tip de aparat este, ca şi concept, complet diferit faţă de aparatele fixe sau mobile convenţionale. Este compus dintr-un set de gutiere transparente care se schimbă la fiecare 2 săptămâni. Se poate aplica atunci când dentiţia permanentă a erupt complet.

Aparatul de tip gutieră transparentă se poartă 22 ore pe zi. Se va îndepărta în timpul meselor şi pentru igienizare, conferindu-i astfel purtătorului un confort extraordinar în ceea ce priveşte alimentaţia.

Ortodonția adultului: nu este niciodată prea târziu

Cu aparatul transparent de tip gutieră nu există limite sau restricţii ale modului de alimentare, pacientul poate muşca fructele şi legumele, poate mânca chiar şi alimente dure, cum ar fi pâinea prăjită, crutoanele, alunele şi nucile; practic în timpul alimentaţiei se simte ca şi cum nu ar fi purtător de aparat ortodontic. Pacientul poate consuma băuturi la diverse temperaturi, aparatul nu se deformează.

Dispozitivele metalice fixe

Aparatele ortodontice fixe, metalice sau fizionomice, vestibulare sau linguale, se aplică în dentiţia mixtă sau permanentă. Presupun lipirea brackeţilor pe fiecare dinte în parte, pe faţa vestibulară sau linguală. Aceştia sunt ficşi, neputând fi îndepărtaţi de către pacient. Aceste tip de aparat presupune o igienă dentară riguroasă incluzând mijloace suplimentare de periaj, după fiecare masă şi totodată dificultăţi în alimentaţie. Pe tot parcursul tratamentului, pacientul poate mânca o gamă variată de alimente, cu deosebită atenţie însă pentru a nu deteriora aparatul. Nu poate muşca alimentele, ci va fi nevoie să taie toate fructele şi legumele.

Există două categorii de produse strict interzise, una dintre ele este cea a alimentelor lipicioase de tipul caramelelor şi a gumei de mestecat şi categoria alimentelor dure: popcorn, pâine prăjită, covrigi, alune, nuci, fistic, bomboane.

Plăcuţele acrilice mobile

Aparatele ortodontice mobile sunt acele plăcuţe acrilice care se aplică în perioada dentiţiei temporare sau mixte. Ele pot avea diverse forme în raport cu anomalia ce trebuie tratată. Se poartă minimum 16 ore pe zi, incluzând perioada nopţii. Se îndepărtează pe parcursul igienizării şi în timpul meselor. Pacientul nu va mânca în timp ce poartă aparatul mobil, putând astfel avea aceeaşi alimentaţie ca înaintea purtării aparatului.

Pacientul care poartă aparat mobil nu va avea restricţii în ceea ce priveşte muşcarea diverselor fructe şi legume tari, aşa cum se întâmplă în cazul aparatelor fixe. El poate consuma dropsuri fără zahăr, însă guma de mestecat şi caramelele sunt interzise pe perioada purtării aparatului.

Read 1859 times

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

  • Cataracta - între mit și realitate

    Termenul de cataractă provine din grecescul „Katarraktes”și se referă la orice opacitate apărută la nivelul cristalinului, care este în mod normal aproape complet transparent.

    Read more...
  • Sindromul de ochi uscat

    Soluții care te scapă de sindromul de ochi uscat

    Una dintre cele mai frecvente probleme oculare este sindromul de ochi uscat. Acesta poate apărea atât la tineri, din cauza activității îndelungate la calculator, dar frecvența crește tot mai mult din cauza înaintării în vârstă.

    Read more...